Autor: Prof.Univ.Dr. Mircea Vintilescu
Data apariției: 15.12.2019
Dedic această carte tuturor tinerilor din România sau de pe oricare meridian s-ar afla, dar în mod special nepoților mei Mihai și Teodora Guran, amintindu-le tuturor că voi trebuie să fiți făuritorii viitorului acestei țari, pentru că voi veți fi beneficiarii lui, iar viitorul vă aparține numai vouă.
Pentru a trăi pe aceste meleaguri în prosperitate și bunăstare, nu trebuie să lăsați pe alții să gândească în locul vostru, implicați-vă și luptați pentru a avea legi bune și drepte, conducători patrioți și dascăli dedicați meseriei lor, pentru că numai așa o să puteți deveni cetățeni demni, care se pot bucura de toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului modern.
Dacă o să puneți în practică acest îndemn, nu va mai fi necesar să vă gândiți la abandonul de țară, pentru că descătușând toată energiile și forțele voastre, dacă o să puneți în aplicare toate cunoștințele acumulate de voi, o să puteți transforma România într-o adevărată ”Grădina a Maicii Domnului”, unde prosperitate va fi la ea acasă, iar strădania efortului vostru, va fi cinstită în veci de copiii, nepoții și urmașii străbunei civilizații românești.